Epipremnum Cebu Blue: Ghid complet de îngrijire

Epipremnum Cebu Blue sau Cebu Blue Pothos, deși în Statele Unite și Asia este o plantă des întâlnită, în Europa se găsește ceva mai rar. Este o plantă cu o rată de creștere uimitoare, iar dacă ai experiență cu Golden Pothos, Cebu Blue va fi la fel de ușor de îngrijit.

Denumire Științifică: Epipremnum Pinnatum ‘Cebu Blue’

Cunoscut și ca: Cebu Blue Pothos, Blue Pothos or simply Cebu Blue

Familie: ARACEAE

Dacă preferi conținutul video în locul acestui articol, poți accesa aici clipul despre Cebu Blue (în limba engleză):

scara de îngrijire: 9/10

Epipremnum Cebu Blue merită un 10/10, DAR nu știu condițiile din locuința ta, așa că rămâne un 9 deocamdată.

lumină

Ca majoritatea plantelor, Epipremnum Cebu Blue preferă lumina puternică indirectă. Deși unele surse susțin că poate rezista și în lumini modeste, trebuie luat în calcul faptul că nu se va dezvolta la fel de repede, iar frunzele vor crește din ce în ce mai mici.

Dacă locuința ta nu permite o sursă bună de lumina naturală, poți amplasa Cebu Blue Pothos la lumina unei lumini artificiale de creștere. Am testat și noi, iar planta va dezvolta frunze noi fără probleme dacă este îngrijită corespunzător.

Epipremnum Cebu Blue sub lumini artificiale de creștere

udare

Cebu Blue poate fi tratat că orice pothos, în perioada de vegetație se udă aproximativ o dată pe săptămâna, urmând că în perioada rece să se mărească intervalul la două-trei săptămâni în funcție de lumina și căldură din locuința.

Cebu Blue preferă să aibă solul mai uscat decât să fie udat în exces. Verifică mereu înainte de udare dacă substratul este în mare parte uscat.

temperatură

Temperatura optimă de dezvoltare pentru Epipremnum Cebu Blue se află între 20-26°C, dar plantă este ușor adaptabilă. Nu lăsa Cebu Blue la temperaturi sub 15°C din cauza riscului degerării frunzelor și deteriorării rădăcinilor.

primul meu Cebu Blue ever

umiditate

Epipremnum Cebu Blue rezistă la umiditatea normală a unei locuințe (45-55%), deși preferabil ar fi o umiditate ridicată. Astfel se dezvoltă rădăcini aeriene care sunt un plus pentru propagarea plantei.

fertilizare

În perioada de vegetație, poți fertiliza Cebu Blue Pothos o dată pe lună, cu o concentrație NPK echilibrată de 10-10-10 spre exemplu.

Iarna de obicei se oprește fertilizarea deoarece plantele intră în perioada de repaos, dar dacă Cebu Blue dă semne de creștere, îl poți fertiliza mai rar și cu o soluție mai diluată.

așa arată fertilizarea în exces pe frunzele de Epipremnum Cebu Blue

substrat

Epipremnum Cebu Blue preferă un substrat bine drenat, care permite scurgerea rapidă a excesului de apă. Un mix bun și accesibil pentru Cebu Blue poate fi format din fibră de cocos, perlit și scoarță de pin.

Orice ai alege, important este că mixul să fie cât mai aerat, să se usuce cu ușurință și să lase rădăcinile plantei să respire.

plastic versus teracotă

Cebu Blue Pothos poate fi crescut atât în ghivece de plastic cât și în cele de teracotă. Dacă optezi pentru teracotă, va fi nevoie să verifici ghiveciul mai des. Teracota, fiind un material poros, permite apa să se evapore mai repede.

O altă opțiune pentru Cebu Blue poate fi și ghiveciul cu sistem de autoudare care te poate scăpa de grijile provocate de udarea în exces sau neglijatul plantelor când pleci în vacanță.

schimbarea ghiveciului

Epipremnum Cebu Blue se poate transplanta în perioada vegetativă când se observă rădăcinile crescute în afară ghiveciului. Poți face asta și pe timp de iarnă, deoarece Cebu Blue este o plantă foarte activă pe tot parcursul anului și se poate adapta destul de repede.

Dacă ai achizitionat Cebu Blue de curând, indicat este să îl lași o perioada de minim o săptămâna să se aclimatizeze cu noul mediu.

Schimbă ghiveciul actual cu unul doar puțin mai mare. Rădăcinile nu o vor duce bine în prea mult substrat deoarece nu pot absorbi toată apa, iar asta poate duce la putrezirea lor.

propagare

Cebu Blue se propagă cel mai ușor prin tăierea tulpinii în segmente care conțîn cel puțin un nod. Segmentele obținute se pot pune în apă sau direct in sol. Eu am încercat cu apă, pentru că îmi place să observ cum cresc rădăcinile înainte să le pun în substrat.

segmente de tulpină de Epipremnum Cebu Blue

Altă metodă de propagat este prin tăierea tulpinilor lipsite de frunze. Dacă ai un Epipremnum Cebu Blue care a fost depravat de lumină și a crescut cu tulpini golașe, poți tăia tulpinile și le poți da o nouă viață. Vom discuta mai mult despre asta foarte curând.

Cebu Blue propagat din tulpini fără frunze

paraziți

M-am confruntat cu păduchi lânoși (mealy bugs) pe care i-am îndepărtat cu spirt pentru că am depistat în timp util paraziții. Tripșii (thrips) mai sunt vietăți care pot apărea la un moment dat și care sunt mult mai nesuferiți.

Ca măsură de precauție, verifică frunzele plantei de fiecare dată când o uzi. Astfel vei depista orice problemă din timp.

toxicitate

Din păcate, Cebu Blue nu este pet friendly, este toxic pentru patrupede și poate provoca iritații.

Ți-a plăcut articolul și vrei să arunci un ochi și pe shop?

Dacă te-a ajutat, dă-l mai departe! ❤️